In ploaia deasa
Ce cadea pe-aleile
Tacute,
Mai ritmica
Decit Sonatele lui
Beethoven,
Doi tineri se plimbau
Tinindu-se de mana...
Erau tacuti, solemni si sobri
De parca ploaia hotara
Chiar soarta lor.
Asa era!
Si in acord de
"Fur Elize",
S-au despartit
Pentru a nu se mai vedea
Vreodata,
Lasind in urma lor,
"Sonata Lunii"
Prea palida, ca sa le lumineze calea.
Astfel, muri un vis ciudat
Ce se nascuse pe alei
Insingurate,
Pe care ploaia, inca, picura
Acorduri vagi,
Din tristele sonate, ale lui
Beethoven.




In memoria parintilor mei.