Ultra Violet

Astăzi este Vineri, vinerea vinetelor toamnei.
Cad frunze verzi încă, ce s-ar prinde după bunul lor plac într-un buchet de mireasă şi eu simt moartea din sufletul meu.
Miroase frumos!
Miroase a parfum, un parfum cunoscut, Ultra Violet cred că se numeşte...
Este cunoscut, nu?
Are un păr lung şi foarte foarte negru prins  cu o agrafă de agat.
Mă gîndesc că dacă agrafa s-ar desprinde, ar putea acoperi cu această mantie toate speranţele pierdute în colbul timpurilor.
Are nişte ochi mari, strălucitori şi reci că doi luceferi ce stau să cadă în gaura neagră a uitării.
Are nişte mâini aşa de frumoase!
Cred că dacă s-ar mişca puţin, ar putea dirija cu o graţie infinită celebra orchestră a dorinţelor neîmplinite, dar cel mai atrăgător este glasul!
Un glas molcom de culoarea marmurei, care aproape cantind îmi spune:
"Ce înseamnă un an!
Doar o iarnă, o primăvară, o vară şi o zi de naştere..."