sesam-is-open

zboară fluturii peste case din pieptul cuiva se aude o inimă cerul se cuibărește înauntrul meu cu tot cu nori cu soare și ce mai e acesta este un vers acesta a fost un cântec am vârsta oricui și umerii cunoscuți cine nu merge pe sârma asta n-are curaj cine nu pășește nu trăiește zboară fluturii peste case ca un refren albastru se aude o casă de marcat simt miros de plăcintă cu mere durerea se-nmoaie mai încolo într-un lighean verde om cu ochii de platină ou de aur urmă pe talpa soldatului scăpat fructe pe cămașa ta albă un pui de bufniță sub pălărie asta văd și dacă asta văd, asta e

I let go of you today our memories in the form of seeds I gave them to the birds at the lake to nourish them like they once nourished me. I tossed handfuls to the magpies who perched in the trees waiting for me to walk away - and I did. I gave some to the swan like the one that we fed back in Iceland. The gulls came and called for the others. Ducks swam over and quacked happily. A hooded crow joined and stared at me. I had no more food left to give, but he found some I had tossed on the ground. They´re still eating, those birds. Picking up the remnants of what I held onto. They will carry our memories far away from here, and I will sit near the still water.