sesam-is-open

unde soare acolo lună unde carne aici amintiri unde îngeri unde aripi un om numără în gând să nu deranjeze ciclopii ce ambiție ce antrenament aici la terenul de tenis aici andromeda aici șerpii mă cheamă barbă cot mă strigă o voce trec vama cu copitele mele călare toți suntem cei unși soarele dimineața pe o bancă înflorită o femeie așteaptă și tună și fulgeră împărații cântă singuri aici sunt toate măștile mele ploaia îmi intră în suflet sub pielea mea sunt atât de multe sar atât de sus că nu mai văd jurăminte ce loc frumos am în inima ta

Somewhere in a magical forest far away A magnificent Oak Tree sparked Her energy that was purposefully driven Way back in her canopy which overlooked a stream And within the tremendous array of branches Magnificent Oak Tree grew a small twig that had grown So precipitously and solely for the opportunity to host A smooth walled-nut called Acorn This small inconspicuous twig now had the opportunity To nurture its fruit with careful consideration A consideration of how big it will be and most importantly When would the small twig drop Acorn to the ground Would it be during a wind storm or a random casting off Finally the day had come and the small twig let go Down to earth fell Acorn as she wondered what just happened However, she knew she was safe and that was good She was very close to the magnificent Oak Tree Over much time, as Acorn was secure in her place She grew and became a grand tree and ascending upward Towering into the open sky for all to marvel A stunningly

zboară fluturii peste case din pieptul cuiva se aude o inimă cerul se cuibărește înauntrul meu cu tot cu nori cu soare și ce mai e acesta este un vers acesta a fost un cântec am vârsta oricui și umerii cunoscuți cine nu merge pe sârma asta n-are curaj cine nu pășește nu trăiește zboară fluturii peste case ca un refren albastru se aude o casă de marcat simt miros de plăcintă cu mere durerea se-nmoaie mai încolo într-un lighean verde om cu ochii de platină ou de aur urmă pe talpa soldatului scăpat fructe pe cămașa ta albă un pui de bufniță sub pălărie asta văd și dacă asta văd, asta e

I let go of you today our memories in the form of seeds I gave them to the birds at the lake to nourish them like they once nourished me. I tossed handfuls to the magpies who perched in the trees waiting for me to walk away - and I did. I gave some to the swan like the one that we fed back in Iceland. The gulls came and called for the others. Ducks swam over and quacked happily. A hooded crow joined and stared at me. I had no more food left to give, but he found some I had tossed on the ground. They´re still eating, those birds. Picking up the remnants of what I held onto. They will carry our memories far away from here, and I will sit near the still water.